Petre Apostol

După ce l-au adus pe unul dintre cei mai titraţi voleibalişti români din toate timpurile, Bogdan Olteanu, oficialii clubului Tricolorul LMV Ploieşti au reuşit un nou transfer de marcă, semnând cu Laurenţiu Lică, desemnat cel mai valoros jucător român al anului 2016, cu peste 100 de selecţii la prima reprezentativă tricoloră, începând cu anul 1999 până în prezent.
Originar din Galaţi, născut la data de 11 februarie 1980 (2.00 m şi 100 kg), Lică evoluează ca universal, având un palmares de invidiat. Sportivul gălăţean este cunoscut publicului din Ploieşti, acesta evoluând în Sala „Olimpia” şi pentru fosta echipă din oraş, Petrom, în perioada 2002-2004, desfiinţată, însă, între timp.
Lică şi-a început cariera la CSU CSŞ Galaţi, debutând ca profesionist în 1996, după care s-a transferat la Universitatea Craiova, pentru care a jucat între 1998 şi 2002, înainte de a veni la Ploieşti. Cu Petrom a obţinut, totodată, primele sale performanţe, fiind vicecampion în ambele sezoane petrecute în Prahova, cucerind şi Cupa României în 2004, după ce a fost sfert-finalist în Top Teams Cup în 2003.
Din 2004 a trecut la VCM Constanţa, fiind tot vicecampion, dar adjudecându-şi o nouă Cupă a României, iar din 2005 s-a mutat în Hexagon, unde a evoluat timp de trei sezoane. Prima echipă franceză din cariera noului jucător de la Tricolorul LMV a fost Olympique Ajaccio Volleyball, Lică ocupând locul întâi în clasamentul celor mai buni atacanţi.
Au urmat, apoi, două sezoane petrecute la Beauvais Oise Université Club, cu care s-a situat pe locul al cincilea în campionat, de fiecare dată, în al doilea an fiind pe locul 2 în clasamentul atacanţilor, dar şi pe locul 2 în clasamentul realizatorilor de puncte, precum şi câştigător al Cupei Franţei, ajungând în optimile de finală în Cupa Challenge.
În 2008 a revenit un sezon în România, cucerind titlul naţional cu CVM Tomis Constanţa, cu care a mai obţinut şi Cupa României, dar şi medaliile de bronz în Challenge Cup.
Lică s-a întors, însă, în Franţa, unde a evoluat pentru Montpellier, fiind finalist în Cupa Franţei. A rămas, apoi, în Hexagon, însă în liga a doua, evoluând pentru Chaumont Volley-Ball 52 (finalista din acest an din Challenge Cup), fiind al doilea în clasamentul realizatorilor de puncte şi semifinalist în Cupa Franţei, iar în sezonul următor a promovat în prima ligă franceză.
Laurenţiu Lică a rămas în liga a doua, jucând pentru Martigues, iar apoi s-a întors în ţară, din 2013 evoluând la SCM U Craiova. În primul sezon a ocupat locul al patrulea, ajungând în optimi în CEV Cup, pentru ca, în anul următor, să ajungă în sferturile competiţiei europene, iar în 2016 să devină campion al României.
În sezonul trecut, a obţinut medaliile de argint, evoluând în Liga Campionilor, unde SCM U Craiova s-a aflat la un set de a avansa în faza finală eliminatorie.