E de ajutor sănătății cafeaua sau dimpotrivă, ne face rău? Dincolo de ritualul de lume al cafelei, de obișnuințe, de acoperirea unor tăceri dintre doi oameni care n-au ce-și spune, ce face cafeaua în organismul nostru? Iată ce ne spune clickpentrufemei.ro, preluată de A.M. Press:
* Psihicul este influențat de cafea. Consumul de cafea reduce riscul de sinucidere. Un studiu efectuat de Universitatea Harvard în 2012 demonstrează că doar două cești de cafea pe zi pot reduce cu 50 la sută sinuciderile.
* Cafeaua îți dă o stare de bine.
* Cafeaua afectează direct neurotransmițătorii din creier, responsabili cu buna dispoziție, consumul de cafea mărind nivelul de serotonină și dopamină. Cafeaua protejează creierul.
* Cercetătorii au aflat că dacă bem zilnic cafea riscul de a ne îmbolnăvi de Alzheimer este considerabil redus.
* Un studiu din 2005 a arătat că oamenii care au băut cafea în perioade mai agitate au avut o tensiune constantă și au fost mai calmi, decât cei care au evitat consumul acesteia.
* Nu este glumă, simplul miros de cafea, fie că o bem sau nu, ne induce o stare de bine. O serie de studii neurologice efectuate în 2008 pe șobolani au arătat că mirosul de cafea produce schimbări la 17 niveluri de activitate ale creierului, iar nivelul unor proteine s-a schimbat la aceștia în feluri care indicau un efect calmant indus de aroma de cafea.
* Cafeaua ne ajută să ne calmăm instant, relaxând mușchii corpului și ajutându-ne să ne detensionăm.
Este destul spre a ne îndemna să facem din băutul cafelei o obișnuință și chiar să depindem de ea, așa cum fumătorii sunt prizonierii țigării? Fiecare decide, spune profesorul doctor Ioan Bradu Iamandescu pentru sine, testându-se mai bine decât o face o recomandare medicală. Nu-ți refuza ceea ce simți că-ţi aduce beneficii, mai ales sufletești.