În „cazul CSM Ploieşti” – clubul aflat în subordinea şi susţinerea autorităţii locale – faptul că s-a ajuns la blocajul, haosul, bănuielile şi anomaliile de acum are un singur responsabil: autoritatea locală! A trecut un an, aproape, de la alegerile locale, iar în acest timp, în loc să se rezolve situaţia (prin rezolvare înţelegând să se ia deciziile manageriale corecte, să se găsească vinovaţii pentru situaţia creată, să se dea soluţiile legale de funcţionare, etc), criza s-a adâncit enorm! Până la urmă, nu e treaba antrenorilor care e varianta legală să ia salariu, nici de unde să ia banii pentru a se prezenta la competiţie… Iar dacă a fost ceva ilegal, indiferent ce, în activitatea CSM-ului, situaţia trebuia rezolvată. Doar a trecut un an… La fel, un exemplu care arată că se caută tot felul de „motive” pentru a nu se lua decizii, pentru a nu se face nimic, este şi situaţia mărcilor cu numele de Petrolul! După ce s-a stat „pe loc” luni bune pentru că trebuia făcută o evaluare, care e gata de ceva timp, şi pentru care s-a plătit peste 20.000 de lei, nu se grăbeşte nimeni să ia o decizie privind atribuirea / licitarea acestora. De ce se „pierde timpul” (şi aici ne „chinuim” din vara trecută)? Desigur, se găsesc explicaţii justificate, legale, pentru toate, dar asta nu ţine loc de activitate sportivă!