Ieri, Rusia le-a recomandat cetățenilor săi să evite călătoriile în Marea Britanie, din cauza „nivelului de amenințare teroristă” în această țară după atentatul sinucigaș de la Manchester, soldat cu 22 de morți și zeci de răniți, printre care numeroși copii și adolescenți, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„Ambasada Rusiei în Marea Britanie le recomandă cetățenilor ruși să evite călătoriile în țară, mai ales să viziteze metropole, dacă aceste călătorii nu sunt neapărat necesare”, precizează un comunicat al Agenției ruse de turism.
Decizia „este justificată de faptul că guvernul Marii Britanii a crescut nivelul de amenințare teroristă în țară la nivelul maxim”, adaugă comunicatul.
Premierul britanic Theresa May a anunțat marți seară că nivelul de alertă teroristă a fost ridicat de la „grav” la „critic”, cel mai înalt, ceea ce înseamnă că un atac este considerat ca fiind iminent.
Poliția a plasat în arest opt persoane în cadrul anchetei privind atacul sinucigaș comis de Salman Abedi, născut în 1994 la Manchester din părinți libieni.
Atentatul a fost revendicat de Statul Islamic, care a anunțat și alte atacuri.