CSO Slănic – Progresul Aluniș 2-0 (0-0)

Cosmin Iliescu, Marin Marcel

Stadion: „Comunal”, Prăjani. Spectatori: 200.
Au marcat: Ov. Saulea (3), D. Stoian (20).
CSO Slănic: I. Nica – L. Pârtoacă, A. Stoica (cpt), V. Paraschiv, D. Stancu (75 C. Dănilă) – R. Săvulescu,
L. Dumitrescu, D. Stoian (90+3 M. Liviu), Ov. Saulea (75 C. Veverițoiu) – M. Conac (70 A. Drăgoi), C. Stoian (89 C. Dănilă). Antrenor: Daniel Stoian.
Progresul Aluniș: D. Rotaru – I. Oancea, G. Ioniță, D. Ibrian, C. Anghel – B.Ionică (20 M. Lăcătuș, 74 S. Neagu), R. Băjenaru, B. Nica (70 C. Veselu), E. Dumitran (cpt) – Al. Bîgiu (65 M. Rotaru), V. Veselu. Antrenor: George Simion.
Cartonașe galbene: M. Conac (30), C. Veverițoiu (86) / I. Oancea (25), V. Veselu (30).
Au arbitrat: Bogdan Zahiu (Ploiești) – Laurențiu Baciu (Ploiești) și Cosmin Drăgănescu (Măgureni). Observator: Anton Cosma (Ploiești).
Jucătorul meciului: Daniel Stoian (CSO Slănic).

Ultima etapă a Ligii B Prahova, seria Slănic, a programat, la Prăjani, confruntarea dintre CSO Slănic și Progresul Aluniș, meci de la care gazdele așteptau o binemeritată revanșă pentru înfrângerea suferită în tur, scor 1-3. Lucru care s-a și întâmplat, de altfel, jocul pe parcursul celor 90 de minute indicând o formație slăniceană mult mai solidă și mai bine așezată în teren, antrenorul-jucător Daniel Stoian găsind, și de această dată, „formula magică”, una menită să aducă echipei sale toate cele trei puncte puse în joc, în urma unor goluri venite în prima repriză.
Spectacolul ofensiv al gazdelor a început încă din primele minute, Ov. Saulea (3) reușind să deschidă scorul cu un șut plasat, la colțul din stânga portarului advers, după un corner executat de D. Stoian. Câteva zeci de secunde mai târziu, C. Stoian (5) a fost aproape să majoreze avantajul grupării sale, însă execuția sa a trecut milimetric pe lângă poartă. Treziți din pumni, oaspeții au replicat prin Ibrian (15), șutul lui ocolind, însă, spațiul porții. În cele din urmă, s-a făcut 2-0 aproape de jumătatea primei reprize (20), la o fază la care M. Conac a executat o lovitură de la 16 metri, lateral stânga, D. Stoian a agățat mingea, a preluat-o elegant și l-a învins pe Rotaru.
La 2-0, C. Stoian și același M. Conac puteau despinde decisiv pe CSO Slănic, însă ratările acestora nu au putut modifica tabela, pe finalul primei părți. Bigiu, din tabăra oaspeților, a avut o tresărire de orgoliu în mitanul secund, irosind cam ultima ocazie importantă a Progresului, înainte ca mai sus amintiții M. Conac, C. Stoian, dar și Veverițoiu să treacă din nou pe lângă un scor de neprezentare, din situații clare de gol. În secvențele de final, C. Veselu l-a evidențiat pe Nica, la ultima mare șansă de gol a întâlnirii, care s-a încheiat, una peste alta, cu victoria meritată a gazdelor, mult mai incisive și mai prezente ca și posesie, dar și ca ocazii de gol, pe toată durata celor 90 de minute. De remarcat, la final, că gruparea oaspete a rulat, la această partidă, doar cu jucători locali, un aspect de apreciat la nivelul Ligii B Prahova, într-un sezon din care au mai rămas de disputat doar patru etape.
La finalul săptămânii, CSO Slănic (locul 5, 40 puncte) se va deplasa la Blejoi, pentru confruntarea cu AS Muntenia, în vreme ce adversara din weekend, Progresul Aluniș (locul 3, 41 puncte), va primi vizita celor de la Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentArhiva SIPA va fi desecretizată
Articolul următorAnecdote