Ana Maxim

Crucea Roşie Română a lansat Campania “N-avem sânge”, în mai multe judeţe din țară, inclusiv în Prahova, în colaborare cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină și Centrul de Transfuzie Sanguină București. Intitulată “N-avem sânge”, aceasta se va desfășura până pe 31 mai și are ca scop creșterea rezervelor din Centrele de Transfuzie Sanguină, mai ales pentru mini-vacanţa din perioada 1 – 5 iunie 2017, când se estimează că numărul donatorilor va fi mic, iar necesarul de sânge în creștere, la nivel național. Peste 100 de voluntari ai Crucii Roșii Române vor fi prezenți în perioada următoare în București, Ploiești, Alexandria, Târgoviște și Buzău pentru a informa și a responsabiliza oamenii în legătură cu necesarul de sânge din România. Aceștia vor face cunoscute condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească o persoană pentru a dona sânge și etapele procesului de donare. La Ploiești, pe data de 29 mai, un Centru Mobil de Donare de Sânge va fi amplasat în parcarea Palatului Administrativ, în intervalul orar 9:00 – 14:00. “Zilele libere de la începutul lunii iunie sunt o provocare pentru Centrul de Transfuzie Sanguină București. Pentru că numărul persoanelor care se prezintă să doneze sânge scade foarte mult în zilele libere, devine dificil de asigurat necesarul de sânge pentru spitale. Campania de promovare a donării de sânge lansată de Crucea Roșie Română în București și în județele din proximitate este un ajutor foarte important pentru noi. Le mulțumesc zecilor de voluntari care se implică și fac apel la populație să doneze sânge”, a declarat dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București. Conform statisticilor, o persoană are nevoie de sânge o dată la trei secunde. În medie, în România, este nevoie de 500.000 de unităţi de sânge anual şi doar 2% din populaţie donează. Potrivit reprezentanților Crucii Roșii, media europeană este de 36 de donatori voluntari la 1.000 de locuitori, în vreme ce la noi în țară sunt sub 20 de donatori la 1.000 de locuitori.