Cazinoul din Sinaia găzduiește astăzi simpozionul cu tema „Un trecut comun: din istoria relațiilor româno-sârbe”, organizat de Forumul European pentru Istorie și Cultură cu sprijinul Primăriei Orașului Sinaia. Invitați din România și Serbia vor discuta despre înrudirea celor două familii în urma căsătoriei SINAIA20 B
Regelui Alexandru Karađorđević cu Regina Maria. La ora 10:00 va avea loc deschiderea oficială a simpozionului, la care vor fi prezenți: Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, profesori universitari din România, Republica Moldova și Serbia. Începând cu ora 10.30, va susține o prelegere arh. dr. Dragomir Acovic, președintele Consiliului de Coroană al Casei Regale a Serbiei și președintele Societății de Heraldică din Serbia, apoi vor fi prezentate următoarele prelegeri: „Prima vizită a Regelui Alexandru în România. Ianuarie 1922” – prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Academia Oamenilor de Știință din România; „Căsătoria Regelui Alexandru Karađorđević cu Regina Maria” prof. univ. dr. Momcilo Pavlovic – directorul Institutului de Istorie Contemporană din Belgrad, „Regina Maria Karađorđević —Patroană și protectoare” – dr. Jasmina Milanovic, cercetător, Institutul de Istorie Contemporană din Belgrad, „Principesa Maria a României și Regele Alexandru al Iugoslaviei. Destinul unei căsătorii” – dr. Narcis Dorin Ion, director general al Muzeului Național Peleș. Publicul va putea urmări și un film de arhivă despre căsătoria Principesei Maria a României cu Regele Aleksandru I Karađorđević. Intrarea la eveniment este liberă.