Fără baschet la nivel de seniori în Ploieşti, după aproape 20 de ani de performanţe notabile pe plan intern, dar şi internaţional, juniorii încearcă din răsputeri să le calce pe urme înaintaşilor, prin rezultate care măcar să amintească de „epoca de aur”. Este şi cazul fetelor de la CSŞ-CSM Ploieşti „U16”, care, în weekend, au obţinut un merituos loc 4 la turneul final al Campionatului Naţional, desfăşurat la Bucureşti, un aport important la parcursul prahovencelor, în Capitală, avându-l o baschetbalistă pe care puţini ar mai fi mizat, la momentul actual. Alexia Apostolescu (16 ani), revenită după mai bine de un an de absenţă în angrenajul gândit de Loredana Munteanu, şi-a jucat cu încredere şi pricepere rolul, nu de puţine ori ieşind la rampă prin acţiuni care au oferit încredere colegelor. Se pare, astfel, că talentata jucătoare ploieşteană a trecut cu brio peste „embargo”-ul impus de familie, anul trecut, iar cariera sa baschetbalistică ar putea „lua din nou liftul” în sezonul viitor. Asta, bineînţeles, şi de felul în care „se vor alinia planetele” la clubul ploieştean.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPotrivit unui studiu,
Articolul următorDIN CULISE