În centrul Ploieştiului, a apărut … Cupa României! Este vorba despre promovarea evenimentului care va avea loc pe data de 27 mai, pe arena “Ilie Oană”, finala Cupei României din acest an având, printre protagonişti, echipa Astra, care se antrenează pe arena din cartierul “9 Mai”, dar joacă la Giurgiu. cupa ploiesti b 117
O cupă gonflabilă este amplasată în centrul oraşului, în imediata apropiere a statuii lui Nichita Stănescu, urmând să fie mutată apoi la stadion, săptămâna viitoare urmând să ajungă la Ploieşti şi trofeul propriu-zis, trofeu pe care şi Petrolul l-a câştigat de 3 ori, în 1965, 1995 şi 2013.
Cupa României, varianta actuală, are un trofeu pe măsură, începând din anul 2002, donat de Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis și președinte al Comitetului Olimpic Român.
Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv și a fost creat de un bijutier din Germania, care și-a dorit să rămână anonim. Măsoară 60 de centimetri în înălțime și cântărește 12 kilograme.
Este o cupă transmisibilă, astfel că, prin regulament, cu zece zile înaintea disputării unei noi finale, câștigătoarea din anul precedent trebuie să renunțe la obiectul care ajunge la noua învingătoare, CFR Cluj fiind ultima câştigătoare!