Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat că va demara un audit la toate marile unităţi de parchet, DNA, DIICOT şi Parchetul General, pentru a se face verificări privind managementul instituţiilor. „Eu am făcut acea evaluare, pe care articolul 132 din Constituţie mi-o permitea, că şi eu consideram că e un derapaj, dar nu am uitat că Legea 303 permite evaluarea procurorilor pe fond şi voi dispune un audit extern care să verifice nu DNA şi Parchetul General, ci şi DIICOT, pentru că procurorii din România, cei 2.650 procurori, funcţionează în structurile de bază. Atunci ar fi nedrept să te duci la unii şi să-i ocoleşti pe alţii. Într-un timp pe care nu l-am stabilit voi dispune un audit extern la DNA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DIICOT. Evaluarea care îi revine în competenţă ministrului Justiţiei nu a fost una superficială ci de raportare a Ministerului Public la limitele competenţelor constituţionale. O evaluare corectă presupune ambele proceduri, de raportare la Constituţie şi de evaluare a managementului”, a declarat Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei a dat exemple de arii din activitatea celor trei parchete care vor fi verificate, făcând trimitere la timpul de soluţionare a unui dosar, numărul de inculpaţi, de arestaţi, de achitări şi de condamnări la CEDO. Referitor la evaluarea DNA şi a Parchetului General, ca urmare a anchetării OUG 13, ministrul Justiţiei a explicat că decizia CCR, prin care s-a stabilit că există un conflict între puterile statului, nu atrage sancţiuni.
„Din păcate, nu este prima dată când o putere intră în zona de competenţă constituţională a altei puteri. Au existat, din păcate, multe astfel de conflicte, poate unele mai grave, iar CCR a dat aceleaşi trei direcţii, a constatat conflictul, cauza şi a dat remediul ca să nu mai existe blocaje. Dintre toate conflictele constatate de CCR niciodată nu s-a pus problema, nu s-a recurs la sancţiuni altele decât remediile constituţionale pronunţate de Curte prin arătarea conduitei pe viitor”, a explicat Tudorel Toader.
În ceea ce priveşte faptul că discuţia cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost precedată de întâlnirea cu Hans Klemm, ministrul Justiţiei a spus că nu s-a adus în discuţie verificarea parchetelor, nefiind influenţat în decizia ulterioară evaluării.