Marian Dima

După ce Comitetul Executiv al FRF întrunit, vinerea trecută, la Casa Fotbalului a decis cu unanimitate de voturi ca finala Cupei României ediția 2016-2017 să se dispute pe Stadionul “Ilie Oană”, astăzi, la Ploieşti, va sosi o delegaţie a Federaţiei Române, cu scopul de a pune la punct primele amănunte organizatorice legate de acest eveniment. Va fi analizată calitatea gazonului şi se va stabili dacă trebuie făcute lucrări de îmbunătăţire, se va discuta despre planul de pază şi alte facilităţi pe care arena ploieşteană trebuie să le îndeplinească pentru a se prezenta fără probleme la ora primei finale pe care oraşul nostru o va găzdui.
De amintit că partida va avea loc pe 27 mai, în cursă pentru câştigarea trofeului fiind prim-divizionarele Astra, CSU Craiova, FC Voluntari şi ACS Poli Timişoara. În deschiderea finalei “mari” se va juca şi ultimul act din competiţia dedicată echipelor U 19, meci în care se vor întâlni UTA Bătrâna Doamnă și FC Viitorul, ambele evenimente fiind legate şi de Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal, programată la Bucureşti, tot pe 27 mai.