Bogdan Chitic

Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul la superlativ pentru echipele masculine ploieştene de baschet „sub 13 ani”, care au bifat victorii importante în Campionatul Naţional. CSU Ploieşti, în faza semifinală, şi CS Sevlar, pe tabloul „recalificărilor”, şi-au demonstrat încă o dată superioritatea în faţa unor adversari pe care-i învinseseră şi în primele turnee de sală, având prestaţii foarte bune în partidele disputate la Rm. Sărat şi, respectiv, Târgovişte. Dacă, în cazul „universitarilor”, calificarea la turneul final a devenit o misiune realizabilă doar prin prisma propriilor forţe, la ultimul turneu semifinal, CS Sevlar are şanse mici să dea „barajul” pentru elită, dar, chiar şi aşa, merită felicitări pentru parcursul avut într-o companie selectă.
La Rm. Sărat, CSU Ploieşti ştia că nu-şi poate permite niciun pas greşit pentru a reveni pe un loc direct calificant în „Top 8”, înaintea etapei a IV-a a fazei semifinale, iar socotelile băieţilor Elenei Stan şi-au găsit confirmarea pe parchetul Sălii Sporturilor din oraşul buzoian. U 13 B 79Vineri, sâmbătă şi duminică, „alb-albaştrii” au făcut spectacol, în multe momente, şi au trecut la pas de CSŞ Tg. Jiu, scor 70-15, Lucky Dragons Tg. Mureş, 70-34, şi MC Ball Mangalia, scor 68-26. Au fost victoriile care au propulsat-o pe CSU Ploieşti înapoi pe podiumul primei grupe semifinale, la egalitate cu ocupanta poziţiei secunde, ACS Baller Otopeni (8-2), şi la un singur punct în spatele liderului LPS Bihorul Oradea (9-1). În afara celor două formaţii mai sus menţionate, jucătorii pregătiţi de Elena Stan vor întâlni, în cadrul ultimului turneu semifinal, şi pe CSŞ Nr. 4 Bucureşti (7-3), ultima aspirantă la clasarea pe locurile 1-3.
În „recalificări”, CS Sevlar s-a deplasat la Târgovişte, unde a reuşit să repete evoluţiile bune din cadrul primului turneu şi să câştige în compania aceloraşi adversari. Baschetbaliştii antrenaţi de Florin Creţu s-au impus cu 54-49 în faţa celor de la CSŞ Târgovişte, 45-22, în compania formaţiei ACS KSE Tg. Secuiesc, şi, respectiv, 64-42, cu Phoenix Constaţa, reuşind, astfel, să-şi consolideze locul 3 în grupă. Totuşi, pentru a mai spera la o calificare in-extremis la turneul de baraj, ploieştenii au nevoie de victorii pe linie la ultimul turneu şi de minimum trei eşecuri ale liderului Panathinaikos PBA Bucureşti (10-0).
Mai jos, vă prezentăm situaţia în grupele fazei semifinale şi de recalifcare, în care sunt implicate cele două formaţii ploieştene, înaintea ultimelor turnee de sală, din perioada 5-7 mai.

Faza semifinală, grupa I:
1. LPS Bihorul Oradea (9-1) – 19 pct.
2. ACS Baller Otopeni (8-2) – 18 pct.
3. CSU Ploieşti (8-2) – 18 pct.
4. CSS Nr 4 Bucuresti (7-3) – 17 pct.
5. ACS MC Ball Mangalia (4-6) – 14 pct.
6. Lucky Dragons Tg. Mureş (3-7) – 13 pct.
7. CSŞ Targu Jiu (1-9) – 11 pct.
8. CSM Rm. Sărat (0-10) – 10 pct.

Faza de recalificare semifinală, grupa I:
1. Panathinaikos PBA Bucureşti (10-0) – 20 pct.
2. ACS Dan Dacian Bucureşti (8-2) – 18 pct.
3. CS Sevlar Ploieşti (7-3) – 17 pct.
4. CSŞ Târgovişte (6-4) – 16 pct.
5. CSŞ Viitorul Cluj-Napoca (5-5) – 15 pct.
6. CS Phoenix Constanţa (3-7) – 13 pct.
7. ACS KSE Tg. Secuiesc (1-9) – 11 pct.
8. LPS Focşani (0-10) – 10 pct.