Cel mai important eveniment al anului pentru fotbalul prahovean este organizarea finalei Cupei României, pe 27 mai, pe arena „Ilie Oană” fiind aşteptate cele mai bune echipe din această competiţie.
Deja, una dintre finaliste este ca şi decisă, Astra fiind „cu un pas şi jumătate” în actul final, după victoria din manşa tur a semifinalei, 4-1 cu ACS Poli, avantaj decisiv în perspectiva calificării, chiar dacă mai este de jucat un meci şi la Timişoara.
Campioana en-titre a avut în ploieşteanul Constantin Budescu cel mai bun om al partidei, fostul junior al Petrolului marcând de două ori, de la punctul cu var, din două lovituri de pedeapsă obţinute tot de el, în care impresia a fost că a „păcălit” arbitrul, lui „Budi” refuzându-i-se însă alte două faulturi clare în careul advers, prestaţia acestuia fiind una la superlativ.
Astra are astfel şanse mari să joace finala în oraşul unde se antrenează – Ploieşti, ironia sorţii făcând ca mandatul antrenorului Marius Şumudică să se termine exact pe stadionul unde a început „aventura” sa la Astra – anume pe arena ploieşteană, unde, în urmă cu doi ani, echipa sa învingea Petrolul, prin golurile lui Seto şi Alibec. “Îmi doresc să îmi închei mandatul la Astra cu trofeul care lipseşte din CV-ul meu de antrenor, după titlu şi Supercupă. Sper să îmi poarte noroc arena Petrolului, unde nu uit că puteam fi chiar eu antrenor, când a fost ales Mircea Rednic, acum doi ani şi jumătate. Am venit la Astra, am debutat pe “Ilie Oană” ca antrenor, cu victorie, apoi, cel mai greu moment al carierei, momentul de incertitudine maximă, a fost tot pe acest stadion, imediat după eliminarea de la Alkmaar, din play-off-ul Europa League, în august 2015. Am venit atunci, imediat, din Olanda, şi am învins cu 1-0 la Ploieşti, într-un meci în care echipa gazdă, cu Sebi Tudor la primul meci pe bancă, a ratat două penaltiuri, prin Varga şi Marinescu. Şi, cine ştie, dacă la acel moment Petrolul învingea, nu mai retrograda, iar noi, dacă nu reuşeam acel rezultat, poate cădeam, efectiv, şi nu mai reuşeam să luăm campionatul. Îmi place să cred că voi ridica trofeul pe “Ilie Oană”, deasupra capului, cum sunt convins că va veni o zi când Petrolul va fi din nou în elita fotbalului românesc şi, de ce nu, va avea nevoie de Marius Şumudică – antrenor”, a declarat antrenorul Astrei, club unde activează o serie de prahoveni, fostul doctor al Petrolului – Mircea Miu, preparatorul fizic din Măneciu – Carmel Bărbulescu şi alţi membrii ai staff-ului fiind “acasă” la finala din 27 mai.