Cel puţin cinci persoane au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit, ieri, pe o autostradă din Istanbul. Aparatul a lovit anterior un turn de televiziune, relatează The Independent. Elicopterul a plecat de pe aeroportul Ataturk la ora 11.16 ( ora României) şi a lovit turnul de televiziune din districtul Buyukcekmece, la doar cinci minute după decolare. Potrivit agenţiei de ştiri Dogan, la bordul elicopterului se aflau doi piloţi, patru cetăţeni străini şi o persoană de naţionalitate turcă. Elicopterul s-a prăbuşit la marginea unei autostrăzi din cartierul Buyukcekmece. Hasan Akgun, primarul cartierului Buyukcekmece din Istanbul, a declarat pentru postul de televiziune NTV că a observat cinci cadavre la locul accidentului. Bucăţi din elicopter au fost împrăştiate pe autostradă, dar şi în jurul acesteia. ”A lovit turnul şi s-a prăbuşit în timp ce se învârtea”, a declarat un martor ocular. Autostrada unde s-a prăbuşit elicopterul a fost închisă.