Generalul de brigadă Răzvan Ionescu este noul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig. Potrivit SRI, acesta își va prelua atribuțiile începând de astăzi. Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul de numire în funcție a noului prim-adjunct al lui Hellvig. Tot joi, decretul privind numirea generalului de brigadă cu o stea Răzvan Ionescu a fost publicat în Monitorul Oficial.
SRI precizează, potrivit Agerpres, că Răzvan Ionescu are 45 de ani și o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului.
Noul prim-adjunct al SRI este absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București. El a urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, dar și cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania. „De-a lungul carierei în SRI, domnul general de brigadă Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unităților centrale, cât și teritoriale, unde a avut succese operaționale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spațiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaționale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaționale, migrație și terorism. A fost încadrat în SRI cu gradul de căpitan și a absolvit ca șef de promoție cursurile de inițiere”, arată sursa citată.
Răzvan Ionescu a fost avansat la gradul de general de brigadă în primăvara anului 2016 și, anterior numirii în funcția de prim-adjunct al directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea amenințărilor transfrontaliere.
„În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituționali ai SRI, atât interni, cât și externi”, mai informează SRI despre noul prim-adjunct.
Pe 17 ianuarie, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a solicitat președintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcția de prim-adjunct.
La începutul lunii martie, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, anunța că propunerea pentru funcția de prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații va fi înaintată președintelui Klaus Iohannis până la bilanțul instituției, care va avea loc pe 28 martie.