Clubul Sportiv Municipal a publicat rezultatul primelor concursuri, o parte dintre „cazuri” fiind de comentat, pe scurt, acum şi pe larg, în curând. Astăzi facem un scurt „rezumat” la handbal.
Au ieşit în evidenţă: un candidat la postul de antrenor care a luat 0 puncte (culmea, nici măcar punctul din oficiu!!!), la patru subiecte din cele 5, şi faptul că un alt antrenor, admis la handbal – dealtfel un om de toată isprava – Robert Stănescu (arbitru de handbal şi director la CSŞ Ploieşti) este acceptat în concurs şi trece examenul, urmând să devină tehnician la CSM, în condiţiile în care, cândva, mai devreme sau mai târziu, CSM-ul şi CSŞ-ul se vor putea întâlni, ca adversare. O fi demisionând de la CSŞ? Nu credem…
Iar situaţia este valabilă şi cu alţi candidaţi, dintre cei care au dat concurs, la handbal, pe care îi regăsim şi pe la clubul din Plopeni sau prin alte părţi! Aşa o fi normal?