F.T.

Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului George Ploscaru, individul care a uimit Parisul furând dintr-un magazin de bijuterii – alături de alți complici, – bijuterii în valoare de peste 5 milioane de euro.
De altfel, alături de Ploscaru, anchetatorii au mai dispus trimiterea în judecată a lui Neguț Gogi Dănuț și Munteanu Andrei pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, furt calificat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Conform unui comunicat al DIICOT Ploiești, “ prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul Ploscaru George, poreclit <<Mache>>, a constituit, împreună cu alţi cetăţeni străini, de diferite origini, printre care un cetăţean de origine sârbă poreclit <<Diamant>> un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii pe teritoriul Franţei a unei infracţiuni de furt, în dauna persoanei juridice ce deţine o marcă elveţiană de bijuterii. Inculpatul Ploscaru George a sustras din showroom-ul privat al mărcii elveţiene de bijuterii situat în Paris două diamante şi două inele cu pietre preţioase în valoare de 5.132.990 euro, prezentându-se sub o calitate mincinoasă, aceea de gemolog şi sub o identitate falsă, aceea de „Mizrahi”. Inculpatul s-a recomandat a fi un evaluator interesat de achiziţionarea bunurilor (gemolog), iar vânzătorul, reprezentant al mărcii elveţiene, i-a remis cetăţeanului român bunurile spre examinare, poziţionate într-o cutie, iar acesta din urmă, după o presupusă examinare, i-a restituit persoanei vătămate o altă cutie, asemănătoare, substituind cutia originală. Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor şi a părăsit locul comiterii faptei,având asupra sa bunurile menţionate anterior, în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel şi unul dintre cele două diamante brute iar restul bijuteriilor revenind, conform înţelegerii, cetăţenilor sârbi. Inculpatul Ploscaru George a vândut în afara teritoriului ţării diamantul unui cetăţean din statul Israel, iar cu inelul a intrat pe teritoriul României”.
Reamintim că inelul cu pricina a fost recuperat de către procurorii și criminaliștii ploieșteni, bijuteria aflându-se în custodia IPJ Prahova până la momentul preluării de către partea păgubită, din Paris.