CSM Bucureşti – Tricolorul LMV Ploieşti, astăzi, ora 17:00

Petre Apostol

Astăzi, este programată penultima etapă din turul Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin, în Grupa I valorică (locurile 1-6) Tricolorul LMV Ploieşti urmând să evolueze pe terenul echipei CSM Bucureşti, în Sala „Unirea” din Dobroeşti. Pentru elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu va fi ultima deplasare din tur, prima jumătate a fazei finale urmând să o încheie sâmbătă, de la ora 13:00, în Sala „Olimpia”, contra CSA Steaua Bucureşti.
Tricolorul LMV Ploieşti şi CSM Bucureşti sunt echipele care au încheiat pe locurile 5 şi 6 în sezonul trecut, poziţii pe care le ocupă şi în momentul de faţă în clasament. Echipa ploieşteană a început faza finală a campionatului cu o singură victorie în trei partide, câştigând doar meciul de pe teren propriu cu SCM U Craiova, în tiebreak, cedând, în schimb, la Zalău şi la Galaţi, fără punct câştigat.
De partea cealaltă, CSM Bucureşti pare că s-a conformat cu faptul că va încheia pe locul al şaselea, pierzând în minimum de seturi toate cele trei partide disputate în faza secundă a campionatului, cu Steaua Bucureşti şi Volei Municipal Zalău, în deplasare, şi cu Arcada Galaţi, pe teren propriu.
Astfel, Tricolorul LMV are un avantaj de 12 puncte faţă de gruparea bucureşteană în clasament. Dar, şi şansele echipei prahovene de a avansa în ierarhie sunt foarte reduse, aflându-se la 11 puncte de ocupantele locurilor 2-4.
În meciurile directe din acest sezon, echipa ploieşteană a pierdut la Dobroeşti, în tiebreak, scor 2:3 (20:25, 25:19, 17:25, 25:23, 11:15), însă s-a impus fără drept de apel pe teren propriu, scor 3:0 (25:20, 25:17, 25:18). Totuşi, în cele patru partide disputate pe terenul echipei CSM Bucureşti, în ultimele două sezoane, Tricolorul LMV a câştigat doar o dată, victorie care i-a adus, de altfel, locul al cincilea în ediţia precedentă de campionat.
De menţionat că echipa CSM Bucureşti este antrenată de fostul jucător al defunctei campioane a României, Petrom Ploieşti, Iulian Pîslaru, pentru care a evoluat inclusiv în cupele europene.
Meciul va fi arbitrat de gălăţenii Nicolae Marin şi George Grădinaru, iar ca observator a fost delegat Adin Cojocaru, din Bucureşti.
În Grupa I valorică mai sunt programate meciurile ACS Volei Municipal Zalău – SCM U Craiova, ora 18:00 (televizat pe Digisport 4, la care arbitru 2 a fost delegat ploieşteanul Alin Mateizer), şi Steaua Bucureşti – Arcada Galaţi, ora 20:15.
În Grupa a II-a valorică (locurile 7-12), se vor disputa, astăzi, meciurile VCM LPS Piatra Neamţ – Universitatea Cluj, ora 16:00, Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej, ora 18:00, Volei Club Caransebeş – Ştiinţa Bacău, ora 18:30.