Bogdan Chitic

Jucătoarea ploieşteană de baschet Ioana Ghizilă (20 ani) traversează, fără doar şi poate, cel mai bun sezon al său în Liga Naţională. După ce a avut un an 2016 de excepţie, în care a intrat în rândul primei reprezentative a României, a doborât aproape toate recordurile în tricoul formaţiei de ligă secundă CSŞ-CSM Ploieşti şi a făcut pasul în primul eşalon, la Olimpia CSU Braşov, Ghizilă continuă pe o linie ascendentă şi în primele luni din 2017.
În ultimele două etape disputate, într-un interval de doar patru zile, pe tabloul locurilor 1-6 în LNBF, baschetbalista din Ploieşti a avut evoluţii apreciate în victoria echipei sale cu CSM Târgovişte, scor 80-74, dar şi în înfrângerea de marţi seară, scor 73-92, de pe terenul celor de la Phoenix Galaţi. În prima partidă, Ghizilă a contribuit cu 7 puncte, 6 recuperări şi 4 pase decisive, în aproape 33 de minute petrecute pe parchet, iar în cea de-a doua a furnizat 12 puncte, 4 recuperări şi 2 pase decisive, în 28 de minute efective de joc.
De remarcat că ploieşteanca Ioana Ghizilă şi-a păstrat aproape intactă media minutelor din teren, în ultimele două etape, chiar şi după revenirea în efectivul grupării de sub Tâmpa a americancei Michaela Houser, care a absentat în ultima lună din cauza unei accidentări.

CS Sevlar „U18” a părăsit ultima poziţie în grupa semifinală

7-bCS Sevlar Ploieşti a obţinut o victorie de moral importantă, scor 66-50, în cadrul etapei a IX-a a celei de-a doua grupe semifinale a Campionatului Naţional „U18” masculin. Formaţia antrenată de Sorin Hartman are un bilanţ general de (2-7) şi se clasează pe locul 7, penultimul, la egalitate de puncte cu ocupanta poziţiei a 6-a, Phoenix Galaţi, şi codaşa Spike Bucureşti. Sâmbătă, 25 martie, de la ora 9:30, CS Sevlar va juca, pe teren propriu, la Blejoi, împotriva formaţiei CS Mureşul Tg. Mureş. De altfel, în cadrul ultimelor cinci partide din faza semifinală a Campionatului Naţional „U18”, băieţii lui Sorin Hartman vor juca de patru ori „acasă” şi o singură dată în deplasare, pe 4 aprilie, cu ABC Athletic Constanţa.