Ana Maxim

Potrivit unui raport prezentat de Inspectoratul Școlar Județean, din anul 2013 și până în prezent, populația școlară din Prahova s-a diminuat cu aproximativ 7.000 de elevi, în principal ca urmare a scăderii natalității și a faptului că unii dintre copii părăsesc sistemul de învățământ deoarece își urmează părinții stabiliți în străinătateceea ce înseamnă că, în fiecare an, din Prahova dispare o şcoală ! Cea mai mare diminuare a numărului de elevi se înregistrează la licee, dar mii de copii au „dispărut“, la propriu, și din grădinițe și școli. Special pentru clasa a noua, inspectorii școlari au realizat nu numai o statistică privind situaţia, din ultimii ani, a populației școlare, ci și o prognoză pe termen lung în ceea ce privește evoluția acelora care se vor afla la cursuri. Potrivit datelor făcute publice de ISJ Prahova, numărul elevilor este în scădere și abia în anul școlar 2020-2021 va ajunge la nivelul celui de acum șase ani – adică la aproape 7.700 de elevi.

Pe fondul scăderii natalității și al migrației, multe familii de prahoveni alegând să se mute în străinătate unde pot găsi locuri de muncă mai bine plătite, în ultimii ani, în județ a scăzut drastic numărul elevilor și al preșcolarilor. În Raportul privind starea învățământului prahovean în semestrul I al anului școlar 2016-2017, dat publicității recent, se arată că în licee, școli și grădinițe învață în prezent 105.626 de elevi și preșcolari, în timp ce în anul școlar trecut numărul lor era de 107.692, în anul școlar 2014-2015 fiind 111.789 de școlari și preșcolari, iar în anul școlar 2013-2014 -112.814 elevi și preșcolari. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care Prahova a pierdut în patru ani nu mai puțin de 7.188 de elevi și preșcolari, astfel spus, în fiecare an a dispărut un efectiv de elevi care învață într-o școală de mari dimensiuni ! Cea mai mare scădere a numărului de școlari se înregistrează la clasele de liceu, învățământ de zi. În anul 2013, în licee erau înscriși 26.389 de elevi, în prezent numărul lor ajungând la 20.890. În acest caz trebuie menționat, pe lângă motivele amintite ale scăderii populației școlare, faptul că a crescut numărul tinerilor care aleg învățământul profesional în locul liceelor (în clasele profesionale, în ultimii patru ani, numărul elevilor a crescut cu 1.880). În județ, efectivele școlare s-au diminuat, comparativ cu anul școlar 2014-2015 și în învățământul preșcolar, cu 2.525 de elevi, în învățământul primar, cu 1.484 de elevi şi în cel gimnazial – cu 270 de elevi. Potrivit raportului amintit, se înregistrează diferențe și între numărul elevilor care finalizează învățământul gimnazial și al celor care ajung, în același an, elevi în clasa a noua, una dintre explicații fiind migrația unora dintre tineri în străinătate, împreună cu familiile.
Raportul privind starea învățământului prahovean în semestrul I al anului școlar 2016-2017 a fost prezentat săptămâna trecută, de către inspectorul școlar general Nicolae Angelescu, în Aula Universității Petrol-Gaze din Ploiești, în cadrul unei ședințe la care au participat directorii de școli din județ, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai universităţii ploieştene, ai ISU Prahova şi ai Casei Corpului Didactic. Șeful ISJ a prezentat și situaţia din ultimii ani a populației școlare din clasa a noua, învățământ de zi, precum și o prognoză în ceea ce privește numărul elevilor din primul an de liceu, înscriși la cursuri de zi, până în anul 2025. Astfel, dacă în anul școlar 2011 -2012 erau înscriși 7.700 de elevi în clasa a noua, în prezent numărul acestora a ajuns 6.652. La anul, urmează să fie înscriși 6.494 de elevi, în prima clasă de liceu, iar în anii următori se preconizează că nu vor fi modificări semnificative ale numărului acestora.
Potrivit informațiilor prezentate în raportul amintit, în anul școlar 2020-2021 numărul de elevi din clasa a noua va ajunge la nivelul celui de acum șase ani, apreciindu-se că vor fi înscriși atunci 7.645 de elevi în prima clasă de liceu. În anul școlar 2021-2022 vor fi înscriși 5.692 de elevi, apoi se va înregistra din nou o creștere a numărului acestora, astfel încât în anul școlar 2024-2025 se anticipează că vor învăța 6.999 de elevi în clasa a noua. În prezent, structura populației școlare din județul Prahova, pe niveluri de școlarizare, este următoarea: învățământul primar -31, 81 %, învățământul preșcolar –15,28%, învățământ gimnazial -26,69%, învățământ liceal zi- 19,78%, învățământ liceal rută directă- 1, 35%, învățământ profesional -2, 64%, învățământ liceal frecvență redusă, rută directă – 0, 36%, școala postliceală -1, 83%, școala de maiștrii -0, 26%.