Marian Dima

Liga A Prahova îşi continuă şirul etapelor, după “lămurirea” situaţiei la vârf, odată cu victoria Petrolului, scor 5-0 cu CS Blejoi, miza competiţiei fiind diminuată.
Asta pentru că este greu de crezut că echipa pregătită de Octavian Grigore va pierde avansul de 4 puncte (are şi rezultatele directe favorabile), fiind destul de puţine jocuri care pot ridica probleme “găzarilor”.
Runda aceasta, galben-albaştrii merg la Brebu, mâine de la orele 15,00, meciul fiind unul cu o favorită certă.
De fapt, cam întreaga etapă are meciuri care par, la prima vedere, dezechilibrate, cu favorite certe, meciul care face excepţie fiind chiar cel de astăzi, dintre CSO Plopeni şi CS Cornu, care poate fi considerat derbiul etapei a 19-a, cele două aspirante la un loc pe podium chiar, plecând de poziţiile 4 şi 5 din clasament, despărţite fiind de 3 puncte, în favoarea celor din Cornu.
Să amintim şi că, pentru prima dată de la “combinaţia” AS Tufeni – Petrolul 95, echipa mai înainte amintită va disputa jocul “acasă” pe arena din parcul de la Sala Sporturilor “Olimpia”.
Alte două meciuri “de urmărit”, prin prisma ambiţiilor, mai degrabă, decât raportându-ne la echilibrul de forţe din teren sunt cele dintre Păuleşti şi Măneciu,l respective Urlaţi şi Ceptura.

Iată programul complet al etapei:

Vineri, 24 martie, ora 15,00
CSO Plopeni – CS Cornu

Sâmbătă, 25 martie, ora 11,00

Petrolul Băicoi – Unirea Cocorăştii Colţ
CS Blejoi – Tricolorul Breaza

Ora 15,00

AFC Brebu – Petrolul Ploieşti,
CS Măneşti 2013 Coada Izvorului – CSO Teleajenul Vălenii de Munte
Unirea Urlaţi – CS Ceptura

Duminică, 26 martie, ora 11,00

AS Tufeni – AFC Băneşti-Urleta
CS Păuleşti – Avântul Măneciu