Florin Tanasescu

Pe sentimente.ro aflai că viața-i și mai frumoasă odată cu creșterea zilei, a prețului la gaze și scăderea nopții ori a cursului leu/euro. Iar superlativul ar fi ca tu, Republică Moldovă, să te unești cu mine, neam plin de humor.
Dimineața la șosea, cu muierea altuia înseamnă, așadar, darling R. Moldova, cum îți prescurtează unii prenumele, să nu mai frecăm menta, așteptând roadele polenizării Podului de Flori, ridicat și trâmbițat mai ceva decât pe vremea lui Apolodor din Damasc, ci să updatăm sentimentele noastre și să trecem la treabă, ce zici?
Cu muirea altuia, dimineața la șosea (tot pe sentimente. ro citii șmenul aista) înseamnă că te înscrii, automat, pe axa Chișinău- Gabriela Firea – Marie le Pen, nu să stai ca nefericita pe centură, precum mândrele-ți fiice prin huciuri (tufișuri, pe înțelesul românilor nepatrioți), de frica gaborilor care mai fac câte-o razie de ochii presei. Vezi că Vica lui Pițurcă, când a trecut Prutul, a zis așa: “Un mic pas pentru Moldova, un mare ofsaid pentru naționala de fotbal a României”.
Moldovă, Moldovioara mea, unii dintre noi – în special Traian Băsescu – știe că dragoste cu sila nu se poate, dar asta mai vine și mâncând. Pardon, bând. Și nu alcool metilic, cum e obiceiul pe-acolo, pe la voi, ci RDV (Rachiu de Vin) de-al nostru. Că așa grăit-a și poetul: ”Fiarbă țuica-n cupe, spumege trăscăul”.
Ce-ți promit eu ție, dulce Moldavie, cum îți zic ăia din Parlamentul European? Că după ce termină ăștia cu plantatul de puieți –
Luna Pădurii se zice la noi – se va continua programul non-stop de ridicare a statuilor pe toate ulițele neasfaltate. Doar așa vei putea privi mărețe umbre – polițistul Godină, Lisimah, Deceneu, Iulius Cezar și Mucius
Scaevola. Despre ultimul știu mai multe politicienii care și-au luat doctoratul la Universitatea din Bălți, ajunși în guvernul nostru.
Moldovă, pe cărarea veche, trec câteodată, cu speranța vagă de-a te revedea. Nu ar fi o problemă armonizarea șoselelor noastre– cum e cazul șinelor de cale ferată, care au un alt ecart decât al URSS – fiindcă, uniți în cuget și-n simțiri, gândim la fel, simțim aceleași dureri de șale și înjurăm la fel când ne rupem mașinile-n gropile care au aceeași adâncime și la noi, și la voi.
Dimineața la șosea, cu nevasta altuia, înseamnă, Moldovo, să le dăm peste nas și lui Putin, și lui Dodon și tuturor ălora care se pun iubirii noastre zăvor și se pun de-a curmezișul love-story-ului de adormit copii. Iar una dintre povești e aia că forțe oculte se opun întregirii neamului, vai și-amar !
Aflai, fă femeie, fă muiere, de pe site-ul sentimentemoldovinești.ro de data asta, că patria e țărâna pe care o calc, e zumzetul patrioților “buni de hanță” (patrioți de ocazie), dar și fumul țigărilor pe care-l inspir. Deci, adu și tu, în afară de două-trei barabule, și ceva țigări de contrabandă, să ne simțim și noi bine. Fiindcă, se știe, la un capăt iese fum –
la un altul un nebun. Iar eu sunt politicianul care te iubește, iar tu ești – cum au zis rapsozii tăi plagiați de Barbra Streisand, “Woman in love”.
La vita e bella: Dimineața la șosea, lângă Moldovioara mea!