Petre Apostol

Sezonul Cupei Mondiale la Bob s-a încheiat săptămâna trecută, pe pârtia din Coreea de Sud, de la PyeongChang, care va găzdui, în mai puțin de un an, probele Jocurilor Olimpice de Iarnă. Printre concurentele care s-au remarcat la etapa finală a competiției mondiale s-au regăsit și reprezentantele României, legitimate la CSO Sinaia și CSSI Mamaia, antrenate de Paul Neagu.
Andreea Grecu, în vârstă de 23 de ani, a realizat cea mai bună performanță a sa din postura de pilot în Cupa Mondială, alături de Erika Halai încheind etapa de la PyeongChang pe locul al nouălea. Grecu și Halai se aflau chiar pe locul al șaptelea după prima manșă a competiției, sosind cu timpul de 52.22 secunde, la doar o sutime de secundă (!) de echipajul condus de campioana olimpică din Canada – Kaillie Humphries, alături de Melissa Lotholz.
În plus, au încheiat manșa la doar jumătate de secundă de cel mai bun timp, stabilit de deținătoarea titlului mondial, americanca Elana Meyers Taylor, împreună cu Lolo Jones.
În manșa secundă, însă, Grecu și Halai au sosit cu al 13-lea timp (52.42 secunde), la 56 de sutimi de secundă de primul echipaj, Jamie Greubel Poser și Aja Evans, din Statele Unite ale Americii, care a și câștigat, de altfel, etapa din Coreea de Sud.
Astfel, echipajul format din Andreea Grecu și Erika Halai a încheiat pe locul al nouălea din 22 de echipaje prezente la start, înregistrând o întârziere totală de 99 de sutimi de secundă față de sportivele americane învingătoare.
La startul competiției au fost prezente și Maria Constantin și Olivia Vild, dar, din cauza accidentării celei din urmă, acestea au încheiat pe ultimul loc.
În clasamentul Cupei Mondiale, Jamie Greubel Poser a reușit, prin victoria obținută la PyeongChang, să-și adjudece titlul la general, cu 1644 de puncte, devansând, pe podium, pe Kaillie Humphries (1630 puncte), respectiv Elana Meyers Taylor (1530 puncte).
În privința reprezentantelor tricolore, Maria Constantin a încheiat cel mai bine, pe locul 12, cu 740 de puncte (în șapte din opt etape), fiind a doua junioară din clasament, cel mai bun rezultat fiind locul 8, la Altenberg (Germania), când a avut-o coechipieră chiar pe Andreea Grecu. În schimb, din postura de pilot, Andreea Grecu, participantă la cinci runde, a ocupat locul 17, cu 600 de puncte.