Luiza Rădulescu Pintilie

Un simbolic pod peste ziua de ieri şi cea de la începutul săptămânii viitoare ne leagă, oficial, existenţele, de o nouă primăvară. Ieri a fost, după calendarul creştin -ortodox, ziua sfântului Alexie, cel numit „ omul lui Dumnezeu” şi considerat aducătorul primăverii, când „ zăpezile se topesc şi pe munţii cei înalţi, pământul se dezgheaţă, iar gâzele învie” . Luni, 20 martie, la ora 12,29, începe primăvara astronomică, Soarele traversând ecuatorul ceresc. Într-un frumos şi profund echilibru, între credinţă şi ştiinţă, ne e dat tuturor încă un prilej de reînnoire interioară, de necesară îndepărtare de agitaţia cotidiană în care trăim, cât să ne luăm măcar răgazul de a privi în jur, la simplitatea şi frumuseţea unui anotimp mereu la fel şi totuşi altfel de mii de ani.
Prin satele româneşti, se mai păstrează încă tradiţia ca, începând de ieri, să se aprindă, mai ales prin livezi, după ritualul alexiilor, focuri purificatoare, alungătoare de spaime şi de suferinţe pentru cei care sar peste ele, aducătoare de rod grădinilor şi de pavăză bună caselor şi celor care le locuiesc. Dimineaţa de ieri a aşezat o pojghiţă îmbrumată peste primele fire de iarbă, peste mugurii copacilor, peste ghiocei şi ramurile gălbui ale arbuştilor numiţi atât de frumos „ploaie de aur”. Vântul a bătut rece, dar a purtat cu el şi o proaspătă răsuflare primăvăratică venită dinspre un cer când senin şi luminos, când umbrit de nori. Aducătorul de primăvară şi-a împlinit menirea, dându-ne semn că intrăm nu numai într-un alt anotimp calendaristic, ci şi într-unul de primenire a sufletului, a gândului, a ochilor cu care privim înspre noi şi către lumea din jur. Pentru cei care vor să îl asculte, Sfântul Alexie – venit din vechime dintr-o familie de oameni foarte bogaţi, dar vrednici şi milostivi – a adus cu el şi un exemplu de credinţă, de dăruire către ceilalţi, de întoarcere la simplitate. La rândul lor, astronomii spun că luni, 20 martie, trecerea Soarelui peste ecuatorul ceresc, făcând egale zilele cu nopţile, aduce cu ea o stare de armonie, de transformare a naturii exterioare, dar şi benefică pentru natura umană. Şi, poate, mai mult ca oricând avem nevoie de armonie într-o societate şi un timp care nu mai reuşesc să o regăsească, nici la nivel de individ, nici de colectivitate. A o redescoperi acolo unde încă există, a o reclădi acolo unde s-a prăbuşit ar putea fi un bun început pentru fiecare dintre noi, din care ar putea creşte apoi, aidoma ramurilor unui copac, şi armonia din jurul nostru.
O frumoasă coincidenţă face chiar ca luni, 20 martie, să fie nu numai ziua echinocţiului de primăvară, ci şi Ziua Mondială a Fericirii. Şi obişnuiţi să alergăm mereu după fericire, căutând-o în lucruri mari şi îndepărtate şi părându-ni-se a fi mai mereu în grădina şi în sufletele altora, poate în această primăvară ne-am putea reînnoi şi credinţa, şi speranţa că fericirea merge la pas şi pe uliţa noastră, şi pe bulevardul pe care ne purtăm, mereu prea grăbiţi, mersul şi grijile, şi sub cerul căruia am cam uitat să-i vedem seninul, încât am putea să o prindem din urmă. Luni, 20 martie, Soarele va traversa ecuatorul ceresc, iar zilele vor deveni egalele nopţilor. Şi, tot atunci, depinde doar de noi ca fericirea să treacă pragul ecuatorului nostru sufletesc. Măcar cât să ne mai ia din povara tristeţilor, a grijilor, a suferinţelor şi să le topească, egal de s-ar putea, în lumina fericirilor.