Cântăreața franceză Patricia Kaas revine în Romania cu două concerte, pe 24 iunie la Sala Palatului din București și pe 26 iunie, în Parcul Rozelor din Timișoara, informează un comunicat Events transmis Agerpres. Spectacolele din România fac parte din turneul de promovare a celui mai recent album, un proiect cu o nouă abordare muzicală, potrivit comunicatului. Discul a fost lansat în 2016, anul în care artista a împlinit vârsta de 50 ani. “Este o nouă călătorie a vieții mele spre femeia care sunt astăzi, femeia care se simte bine în pielea ei și care se uită cu plăcere în oglindă. După 30 de ani de carieră, nu mai există bariere. Am dat frâu tuturor sentimentelor, tuturor gândurilor”, a spus Patricia Kaas, citată în comunicat. Biletele vor fi puse în vânzare de astăzi, 13 februarie, de la ora 9,00, și sunt disponibile la prețurile de 120, 150, 200, 250, 300, 350 lei (București) sau 80, 120, 160, 200, 240, 300 lei (Timișoara). Biletele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești). Tichete pot fi achiziționate și în cadrul promoției Love Birds, pe 13 și 14 februarie — două bilete la preț de unul, la toate categoriile de preț, atât la București, cât și la Timișoara, informează sursa citată.Cel mai recent concert al artistei franceze în România a avut loc pe 24 iunie 2013, la Sala Palatului din București.