Centrul Județean de Cultură Prahova și Consiliul Județean Prahova organizează – în cadrul Programului „Culturalia” – Ziua Brâncuși, cu ocazia zilei de naștere a marelui sculptor român, data de 19 februarie devenind din anul 2016 o zi de sărbătoare națională. Vineri, 17 februarie 2017, de la ora 12, la Salonul „Orion” din Palatul Culturii Ploiești, va fi prezentat filmul documentar „Brâncuși în atelierul din Montparnasse”.
Prezintă prof. dr. Dragoș Grigorescu și Mihai Vasile, regizor.