Federația JCI România invită toate federațiile de tineret de nivel național sau județean, structurile asociative neguvernamentale de tineret de nivel județean și organizațiile de tineret ale partidelor politice parlamentare, în temeiul Legii 351/2006, la consultări în vederea demarării procedurilor privind înființarea Consiliului Național al Tineretului din România (CNTR). În acest scop, organismele interesate să facă parte din Consiliul Național al Tineretului din România sunt rugate să transmită intenția de a participa la consultări, la adresa de e-mail sg@jciromania.ro, urmând ca în cursul lunii martie 2017, în funcție de numărul participanților, să fie stabilite data și locația întâlnirii.
CNTR este forul naţional care reprezintă principalul partener de tineret neguvernamental în raport cu autorităţile şi instituţiile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul politicii de tineret.
Federația Junior Chamber International România (JCI) a fost întemeiată în 2003 și este alcătuită în prezent din organizațiile locale București, Constanța, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Craiova, Prahova, Târgu Mureș, Galați și grupurile de inițiativă din Suceava și Bacău. Cu sute de membri activi, la nivel național, organizația are ca scop implicarea tinerilor activi cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani pentru dezvoltarea de impact pozitiv în comunități.