Marea Britanie nu va reuşi să obţină, nici măcar prin contribuţii bugetare, accesul la piaţa comună europeană pe care îl va dori după ieşirea din Uniunea Europeană, avertizează Jonathan Faull, un fost oficial britanic din Comisia Europeană, citat de site-ul agenţiei Reuters. „Poţi cumpăra accesul la piaţa unică? Acest lucru nu este ceva care să fie de vânzare în acel mod”, a declarat Jonathan Faull, un fost oficial britanic care a fost director general pentru Piaţa Internă în Comisia Europeană până la retragerea în anul 2016. Guvernul Theresa May crede că va putea menţine accesul la piaţa UE după Brexit prin anumite contribuţii la bugetul comunitar. Jonathan Faull consideră că Marea Britanie va putea obţine anumite concesii din partea UE în schimbul continuării cooperării în materie de apărare. „Dar acest lucru va fi mai complicat din afara Uniunii Europene, întrucât mecanismele utilizate aparţin în prezent comunităţii europene”, a argumentat Faull cu ocazia participării la emisiunea Newsnight a postului BBC. Faull a respins ideea conform căreia Marea Britanie va reuşi să realizeze un aranjament cu Blocul comunitar similar celui semnat de Norvegia, amintind că această ţară contribuie la bugetul UE şi permite libera circulaţie a cetăţenilor. „Norvegia nu a cumpărat accesul la piaţa unică şi participă la proiectul UE”, a subliniat Jonathan Faull.