Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a rămas, săptămâna trecută, fără director adjunct, asta după ce Marian Stănescu a cerut „generalului” Cezar Stoichiciu să fie detaşat într-un post cu mai puţină „bătaie de cap”.
Dacă, din calitate de adjunct, Stănescu se ocupa de administrarea tuturor bazelor sportive aflate în subordinea CSM – „Ilie Oană”, Sala Sporturilor, Hipodrom, Sala Dorofei şi Bazinul Vega, acum, acesta ocupă, conform încadrării, postul de „şef baze sportive Doroftei şi Vega”.
În această situaţie, ne întrebăm dacă Stoichiciu îşi va asuma numirea unui alt „adjunct”, din cadrul clubului, sau dacă CSM Ploieşti va scoate postul la concurs – un lucru rar întâlnit, în ultimii ani, în toate departamentele clubului de pe strada Milcov, însă numai după ce Primăria şi Consiliul Local vor aproba bugetul pentru anul în curs.