Companiile germane salută lupta anticorupție din România

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț Româno–Germane, remis Agerpres, companiile germane văd cu ochi foarte buni lupta anticorupție din România și doresc continuarea acesteia.
„După cum reiese și din cele mai actuale chestionare de conjunctură, stabilitatea juridică, predictibilitatea deciziilor economice și politice, cât și condițiile-cadru economice stabile sunt pentru companiile germane criterii importante pentru un amplasament investițional. În afară de asta, companiile germane văd cu ochi foarte buni lupta anticorupție și își doresc continuarea acesteia. Nu doar companiile germane au nevoie de stabilitate juridică și de un mediu de afaceri stabil, pentru a putea investi în continuare în România și a crea noi locuri de muncă”, se precizează în amintitul comunicat.

Comisia Naţională de Prognoză ajustează PIB-ul

Varianta „de iarnă”, publicată cu data de 20 ianuarie de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), estimează o creştere economică de 5,2% în 2017, după ce varianta de toamnă, publicată tot de CNP în noiembrie 2016, anticipa o creştere de doar 4,3%, arată noile date consultate de Mediafax. Dacă în luna noiembrie – în varianta prognozei „de toamnă”, pe care se construise ultima rectificare bugetară – CNP estima o creştere economică de doar 4,3% pentru 2017, acum este anticipat un avans de 5,2%. Concret, Produsul Intern Brut (PIB) ar urma să fie de 815,2 miliarde de lei în 2017 (cifră estimată şi de PSD în programul de guvernare), faţă de estimarea din toamnă, de doar 807,7 miliarde de lei pentru PIB-ul anului 2017. Pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, se precizează că – în premieră – instituţia elaborează prognoze privind dezvoltarea economico-socială a României pe termen scurt, mediu şi lung „în corelare cu prevederile Programului de guvernare”, ale strategiilor naţionale, sectoriale şi regionale precum şi pe baza tendinţelor din economia naţională şi cea mondială. Prognoza privind inflaţia la sfârşitul anului 2017 a fost menţinută la +2,3%, dar cea privind rata medie a inflaţiei a crescut de la +1,9% (în varianta „de toamnă”) la +2,5% (în varianta „de iarnă”). Salariul mediu ar urma să crească, potrivit variantei „de iarnă”, la 2.274 de lei net lunar, faţă de varianta „de toamnă”, în care anticipaţia era de 2.176 de lei net lunar. Consumul final al gospodăriilor populaţiei – principalul determinant al creşterii economice – ar urma să avanseze cu 6,7% potrivit variantei „de iarnă”, faţă de 5,0% potrivit variantei „de toamnă”. Totodată, numărul salariaţilor ar urma să fie de 4,95 milioane de persoane potrivit variantei „de iarnă”, faţă de 4,88 milioane de persoane în varianta „de toamnă”. Cursul mediu de schimb a rămas la estimarea de 4,46 lei/euro, care apare şi în varianta „de toamnă”, şi în cea „de iarnă”. În fine, investiţiile – formarea brută de capital – ar urma să crească cu 7,0% potrivit variantei „de iarnă”, în loc de 6,9% potrivit variantei „de toamnă” a prognozelor CNP.