Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București anunță, într-un comunicat remis AGERPRES, că susține în continuare proiectul înființării unei echipe de fotbal de seniori, sub conducerea fostului internațional Marius Lăcătuș.
”CSA rămâne consecvent proiectului de înființare a echipei de fotbal seniori, sub conducerea antrenorului coordonator (director tehnic) Marius Lăcătuș. Proiectul a fost prezentat oficial în cadrul conferinței de presă din data de 14 decembrie 2016 și prevede înscrierea în Liga a IV-a, promovarea, în fiecare an, prin merit sportiv, în ligile superioare, astfel încât în anul 2020 echipa să poată accede în prima ligă valorică, sincronizându-se cu finalizarea modernizării stadionului de fotbal”, se arată în comunicat.
Totodată, CSA Steaua apreciază interesul mass-media pentru acest subiect, dar face precizarea că multe dintre declarațiile din ultimele zile nu se înscriu în strategia de dezvoltare a proiectului secției de fotbal, ”acestea reprezentând pure speculații sau interpretări personale”.
”CSA Steaua București va depune în continuare toate diligențele legale pentru finalizarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, precum și pentru asigurarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în toate aceste cauze pentru protejarea mărcii ‘Steaua București’ și are așteptarea legitimă de punere în executare a acestora de către toate părțile implicate, în termenul procedural legal, pentru a se evita procedura executării silite. Toate demersurile în instanță depuse pentru protejarea patrimoniului și mărcii ‘Steaua București’ au fost promovate de conducerea Clubului Sportiv al Armatei conform competențelor legale. Departamentului juridic al CSA ‘Steaua București’ i-a fost asigurat constant sprijin juridic atât prin Direcția Juridică a M.Ap.N., cât și prin contractarea unei case de avocatură specializată în proprietate intelectuală în cadrul recursului CSA Steaua București judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a condus la pronunțarea Deciziei civile nr. 3425/2014, prin care marca ‘Steaua București’ a revenit în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei”, subliniază comunicatul.
”Promovând întotdeauna valorile sportive”, CSA Steaua București îi asigură pe suporterii steliști că ”va duce mai departe istoria de zeci de ani scrisă de generații întregi de sportivi și că, prin demersurile sale va continua tradiția fotbalistică roș-albastră”.