Majorările salariale din Educaţie şi Sănătate sunt constituţionale, a decis ieri Curtea Constituţională a României, după ce legea de aprobare a OUG 20, adoptată în Parlament, a fost atacată atât de Guvernul României, cât şi de PNL, pe motiv că rapoartele au fost depuse târziu. Premierul Dacian Cioloş a declarat în luna noiembrie că acţiunea priveşte legea şi nu ordonanţa în sine. Comisiile reunite de buget şi muncă din Camera Deputaţilor au aprobat majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017, amendamentul fiind votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS. Ei au introdus în lege şi alte categorii de beneficiari. Astfel, în sistemul gradaţiilor de merit va fi inclus, alături de personalul didactic de predare, şi personalul de predare şi cercetare din universităţi, cel auxiliar din învăţământ şi asimilat acestuia, în care este inclus şi personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, în urma unui amendament propus de preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr. Ieri, Curtea Constituţională a amânat luarea unei decizii în legătură cu Legea celor 102 taxe şi impozite a lui Liviu Dragnea. O decizie în acest sens va fi luată mâine.