Legendarul actor american Kirk Douglas se pregăteşte pentru aniversarea vârstei de 100 de ani, pe 9 decembrie, cu o petrecere de proporţii ce va fi găzduită de fiul său Michael şi de nora sa, actriţa Catherine Zeta-Jones, potrivit contactmusic.com. Kirk Douglas nu ştie la ce să se aştepte de la petrecerea sa ce va avea loc pe 9 decembrie, când sute de oaspeţi au fost invitaţi pentru a marca acest eveniment. “Vor fi acolo în jur de 200 de prieteni şi membri din familie, dar asta e tot ce ştiu”, a spus actorul pentru revista Closer Weekly. “Singura mea treabă este să fiu sănătos şi odihnit ca să îmi fac apariţia şi să fiu fermecător. Şi, desigur, să ofer un mic speech improvizat pe care îl voi fi exersat cu logopedul meu, astfel încât oamenii să mă înţeleagă.” Vedeta din Spartacus, care a suferit un accident vascular cerebral în 1996, soldat cu probleme de vorbire, va oferi şi un cadou substanţial pentru a marca aniversarea vârstei de 100 de ani, exprimând că el şi soţia sa Anne, “folosesc aceste ocazii fericite pentru a oferi cadouri instituţiilor pe care le sprijinim prin fundaţia noastră.” “Opinia mea este că a oferi este un act egoist, pentru că te face să te simţi foarte bine”, a adăugat actorul. Cât despre sfaturile oferite pentru ceilalţi care speră să ajungă la vârsta de 100 de ani, actorul veteran exprimă: “Mi se cere întotdeauna sfatul unei vieţi lungi şi sănătoase. Nu îl am. Cred, totuşi, că suntem aici pentru un scop. Am fost cruţat după accidentul de elicopter şi după accidentul cerebral pentru a face mai mult bine în lume înainte de a o părăsi”. Fiul său, Michael, a povestit recent într-o emisiune din Marea Britanie, că petrecerea de ziua tatălui său va fi una memorabilă, dezvăluind că va fi un eveniment mai de amploare decât prevăzuse iniţial.