DNA cere preşedintelui României aviz pentru urmărirea penală în cazul foştilor miniştri Dan Nica, Alexandru Athanasiu şi Adriana Ţicău, pentru abuz în serviciu în dosarul „Microsoft”.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului General referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală pentru Dan Nica, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 – iulie 2004, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, pentru Adriana Ţicău, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2003 – iunie 2004, respectiv fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie – decembrie 2004, acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi pentru fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. DNA îl acuză pe Dan Nica de faptul că, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a iniţiat şi a susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. „În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, potrivit DNA. Totodată, procurorii DNA spun că, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Adriana Ţicău a determinat încheierea contractului-cadru de licenţiere Microsoft în condiţii defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria. Totodată, ea ar fi iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.
Astfel, Adriana Ţicău ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.
„În calitate de ministru al Educaţiei şi Cercetării, Athanasiu Alexandru cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.
În această modalitate Athanasiu Alexandru ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, mai arată DNA.