Peste jumătate dintre companiile din Ungaria nu îşi pot completa posturile vacante din cauza lipsei de forţă de muncă, arată o statistică prezentată marţi de ManpowerGroup şi citată de Reuters, care precizează că este vorba de cel mai înalt nivel înregistrat vreodată de această ţară.
Anii de imigraţie în Europa Occidentală au creat deficite de forţă de muncă în ţările UE de pe flancul estic precum Ungaria, Polonia sau Cehia. Studiul anual realizat de ManpowerGroup arată că 57 la sută dintre companiile ungare respondente au dificultăţi în a recruta muncitori, o creştere cu 10 puncte faţă de anul trecut. Studiul la nivel global realizat în 42 de ţări indică un nivel de 40 la sută. Companiile ungare „concurează pentru muncitori nu doar cu rivalii locali ci şi cu angajatori din Europa vestică şi cu ţările vecine, de asemenea”, a declarat directorul local al ManpowerGroup, Laszlo Dalanyi. Acesta a arătat că cel mai mare dezavantaj al companiilor din Ungaria este salariul mic oferit muncitorilor, iar o majorare a salariilor riscă să le ameninţe competitivitatea. „Oricum, deficitul de forţă de muncă a atins o astfel de dimensiune încât afectează, de asemenea, competitivitatea”, a arătat el.
Studiul arată că o treime dintre companiile ungare nu îşi pot ocupa posturile vacante deoarece nu există nici măcar un aplicant pentru aceste poziţii. O altă treime dintre companii întâmpină probleme din cauza lipsei de calificare a candidaţilor. Lista celor 10 sectoare care se confruntă cu cel mai mare deficit include domenii de la tâmplari, electricieni sau instalatori până la ingineri, doctori, contabili şi programatori. Studiul indică un deficit puternic de forţă de muncă şi în Japonia, unde 86 la sută dintre companii întâmpină probleme de acelaşi gen, în timp ce România şi Bulgaria înregistrează nivele de 72 şi, respectiv, 62 la sută. Samsung Electronics a angajat ucraineni pentru fabrica sa din Ungaria iar Audi şi Daimler afirmă şi ele că simt impactul lipsei de forţă de muncă. Rata şomajului a scăzut la 4,9 la sută în perioada iunie – august în condiţiile în care salariile brute au cunoscut un avans anual de 6,9 la sută în condiţii de inflaţie zero.