Aceasta a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Dometie comitul, slujnică fiind a unui oarecare Claudie, de care, aflând comitul că este creştină, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său, întristându-se, s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: „Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotită jertfă bine-primită lui Dumnezeu”. Deci, zicând şi el: „Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat”, o trimise comitului, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatră grea şi au aruncat-o în mare şi, ieşind vie, s-a arătat iarăşi comitului şi, mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.