Ana M.

La Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții, comuna Cerașu, se vor desfășura sâmbătă, începând cu ora 10.00, manifestările tradiționale pentru comemorarea ostașilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial. Programul manifestărilor reunite sub titulatura “Columnă Pentru Nemurire” cuprinde o slujbă religioasă pentru pomenirea eroilor neamului, alocuțiuni ale oficialităților, ceremonia depunerii de coroane la monumentul ridicat în memoria ostașilor români, o defilare militară, un recital de muzică de fanfară. Publicul va putea urmări și un program artistic oferit de ansamblul folcloric Brădulețul, din Cerașu, și de formațiile artistice invitate. 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova vor asigura ordinea și siguranța publică, în perioada 5-7 august, la Cimitirul Eroilor și pe traseele care duc către locul de desfășurare al ceremoniilor. La eveniment sunt aşteptaţi oficiali ai instituțiilor statului, europarlamentari, personalități din medii diferite de activitate și se estimează că la fața locului vor mai fi prezente aproximativ 3.500 de persoane – localnici, prahoveni din localități limitrofe, dar și persoane venite din alte zone ale țării. Manifestările de la Tabla Buții sunt organizate de Primăria, Consiliul Local și parohiile din Cerașu, Centrul Județean de Cultură, aflat în subordinea Consiliului Județean Prahova și Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” Brașov. În august 1916, la Tabla Buții s-au dat lupte grele, soldate cu pierderi importante de vieți omenești. Potrivit istoricilor, un preot din satul Slon a fost cel care, umblând cu căruţa pe munte, a adunat trupurile neînsuflețite ale soldaților români și germani și i-a îngropat creştineşte.