Ana M.

400 de profesori, membri ai Sindicatului “Școala Prahovei”, vor participa la marșul organizat pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, la București, de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. 15.000 de persoane – profesori și alți angajați din instituții de învățămînt din întreaga țară – sunt așteptați la acest marș, care se va desfășura pe traseul Piața Constituției – Piața Cotroceni, între orele 11.00-13.00. Acțiunea va fi declanșată în semn de protest față de Ordonanța de mărire a salariilor în sectorul bugetar, care urmează să intre în vigoare la 1 august 2016 și care – susțin sindicaliștii – nu rezolvă problemele salariale ale profesorilor și ale celorlalți angajați din Educație. Participanții la miting, din Prahova, se vor deplasa către Capitală cu mai multe autocare: unul va pleca din Bușteni, altul din Câmpina, iar patru autocare vor pleca din Ploiești, de pe str Democrației.

Alte amanunte in editia tiparita de maine a ziarului Prahova.