N. Dumitrescu

Deschis în august 2005, Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC) de la Câmpina reprezintă, în continuare, pentru locuitorii acestui oraş – şi nu numai – locul de unde se pot afla cele mai diverse informaţii. Amenajat în corpul C, la intrarea în curtea Primăriei Câmpina, în cadrul centrului există o bază de date care cuprinde atât informaţii utile cu privire la activitatea municipalităţii şi a instituţiilor importante din oraş şi din judeţul Prahova, cât şi o prezentare a oraşului Câmpina sub aspect istoric, turistic, economic şi cultural, realizată prin intermediul unui program informatic. Concret, CIC pune la dispoziţie: harta digitală a municipiului Câmpina (zoom de la scara 1:15000 la 1:300, căutare pe străzi şi instituţii, ilustrare cu fotografii şi text a obiectivelor de interes public, grafică atractivă şi accesibilitate uşoară pentru utilizator, harta economică şi turistică); informaţii despre Primăria Câmpina (organigrama instituţiei, structura compartimentelor şi a birourilor, cu prezentarea activităţii desfăşurate de acestea, bugetul local al municipiului Câmpina); informaţii despre Consiliul Local Câmpina (structura, denumirea şi componenţa comisiilor etc). De asemenea, CIC este locul în care cetăţenii pot comunica, se pot informa şi pot obţine informaţii din cele mai diverse domenii, pot face sugestii, pot transmite administraţiei diverse informaţii legate de evenimentele şi problemele comunităţii. Totodată, aici se pot consulta şi hotărârile emise de Consiliul Local Câmpina şi dispoziţiile emise de către primar, iar prin intermediul reţelei Internet pot fi vizualizate cele mai noi acte normative şi dispoziţii legale. Pe lângă o informare verbală, cei care calcă pragul acestei instituţii beneficiază în acest centru şi de pliante cu descrierea serviciilor oferite cetăţenilor, pe birouri şi pe domenii de activitate, precum şi de formularele pentru fiecare procedură, funcţionarul public care îl va întâmpina putând oferi asistenţă în completarea documentelor, explicând şi dând detalii şi despre paşii care trebuie urmaţi în vederea rezolvării problemelor, de la caz la caz. În situaţia în care problema cetăţeanului este de competenţa altei instituţii, funcţionarul public îl va îndrepta către aceasta.