Premierul Dacian Cioloş va chema partidele la consultări privind alegerea primarilor în două tururi la scrutinul local care va avea loc în acest an. Discuţiile vor avea loc, cel mai probabil, în zilele următoare.Decizia lui Cioloş vine după ce , la Iaşi, preşedintele Iohannis a declarat că ideea alegerilor pentru funcţia de primar în două tururi de scrutin este foarte bună, el adăugând că schimbarea legii actuale depinde de partidele parlamentare şi de Guvern şi le doreşte acestora să găsească şi „cea mai înţeleaptă soluţie”.
„Ideea este, sigur, foarte bună. Întrebarea se pune dacă se mai poate, cu aşa puţin timp înainte de alegeri, schimba legea. Asta este o decizie a partidelor parlamentare şi, sigur, în oarecare măsură, a Guvernului. Eu le doresc să găsească şi cea mai înţeleaptă soluţie“, a afirmat şeful statului. După declaraţia lui Iohannis, premierul Cioloş a anunţat că va discuta cu partidele politice despre ideea unei ordonanţe de urgenţă referitoare la desfăşurarea alegerilor locale în două tururi de scrutin, el arătând că studiază toate posibilităţile cu privire la implementarea acestei măsuri, printre care ar fi inclusiv cea a asumării răspunderii în Parlament. „Studiem toate posibilităţile“, a răspuns Cioloş, fiind întrebat de un jurnalist dacă varianta asumării răspunderii ar fi una fezabilă pentru a implementa măsura votului în două tururi pentru funcţia de primar. Jurnalistul a revenit şi a întrebat dacă acest răspuns al premierului înseamnă că nu exclude această variantă, iar Cioloş a răspuns similar: „Studiem toate posibilităţile“. Totodată, şeful Guvernului a fost întrebat dacă va fi de acord cu varianta unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului care să modifice legea alegerilor locale în acest sens, dacă partidele ar fi de acord. „O să discut cu partidele politice întâi“, a mai precizat Cioloş.