N. Dumitrescu

Ninsoarea şi frigul înregistrate şi la Ploieşti i-au determinat pe cei care nu aveau locuinţă să ia cu asalt Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost, aflat pe Bulevardul Petrolului nr.8 – Centrul de noapte cum îl ştiu persoanele care au apelat să aibă un pat cald în acest spaţiu. Astfel, după cum am aflat ieri, de la Romeo Făcăleţ, şeful instituţiei menţionate, în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, numărul celor cazaţi a depăşit capacitatea centrului – 50 de locuri – fiind înregistrate 57 de persoane, paturile existente fiind suplimentate cu saltele. De altfel, acesta ne-a precizat că, în ultima perioadă, peste noapte au rămas în centru peste 50 de persoane, excepţie făcând cea în care s-a marcat trecerea în noul an, când au fost cazate 45 de persoane. “Din cauza frigului, centrul nostru funcţionează la capacitate maximă, în funcţie de situaţie paturile existente fiind suplimentate cu saltele. De asemenea, în funcţie de opţiunea fiecărei persoane, se poate sta în sediu inclusiv pe timpul zilei, nu doar noaptea”, ne-a declarat şeful Centrului social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost. Conform interlocutorului nostru, cei care au cerut să fie cazaţi sunt fie ploieşteni o parte dintre ei fiind ”clienţi vechi”, pentru care centrul este un fel de „acasă”, soarta potrivnică făcând să nu mai aibă, din diverse motive, nici casă, dar nici familie – fie persoane aflate în tranzit, acum două nopţi aici găsind un pat şi un ceai cald şi persoane din Sighetu Marmaţiei sau Buzău. Cei care apelează la cazare în instituţia menţionată primesc ceai cald, beneficiază de asistenţă medicală curentă, televizor, având şi posibilitatea de a face duş, dar şi de a-şi spăla hainele de două ori pe săptămână. Totodată, mai beneficiază şi de un bon de masă în baza căruia primesc hrană caldă oferită în mod gratuit la cantina socială a Fundaţiei “Constantin şi Elena”, amenajată la Hale.
De altfel, având în vedere temperaturile scăzute, în timpul activităţilor de patrulare, echipajele Poliţiei Locale Ploieşti au în atenţie inclusiv depistarea persoanelor care nu dispun de o locuinţă stabilă şi înnoptează în apropierea conductelor de termoficare sau în adăposturi improvizate. Astfel, în cursul nopţii de 3 spre 4 ianuarie 2016, poliţiştii locali au identificat, în zona Gării de Vest, trei persoane fără adăpost, una cu domiciliul în Ploieşti iar celelalte două din Mizil şi Popeşti Leordeni, care au fost transportate şi găzduite la Centrul de noapte. În acest context, Poliţia Locală Ploieşti recomandă cetăţenilor care întâlnesc astfel de persoane să sune la Dispeceratul instituţiei, la numărul de telefon 0244/954, pentru a se putea interveni în mod operativ.