În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:

17.12.2015, ora 12:08 – INCENDIU CASĂ PARTICULARĂ
În localitatea Mizil, strada Fefelei, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
Urmare a incendiului au ars un dormitor şi aproximativ 20 mp bunuri aferente încăperii. Echipajul de stingere a lichidat incendiul în limitele găsite, evitând pericolul extinderii arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. Din nefericire, a fost găsită o persoană de sex feminin, în vărstă de 80, decedată.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemele de încălzit.

17.12.2015, ora 12:19 – INCENDIU MAGAZIN GENERAL
În localitatea Comarnic, strada Şipotului, echipajele de pompieri au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin comercial.
Urmare a incendiului au ars magazinul pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp, marfa şi aparatura electrică depozitată în magazin. Echipajul de stingere a lichidat incendiul în limitele găsite, evitând pericolul extinderii arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

17.12.2015, ora 17:14 – INCENDIU COŞ DE FUM
În comuna Teişani, sat Teişani, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
Urmare a incendiului a ars funinginea din interiorul coşului de evacuare a fumului.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coş de fum necurăţat de funingine.

17.12.2015, ora 15:25 – SALVARE ANIMAL
În comuna Ştefeşti, strada Izvorul Negru, echipajele de pompieri au intervenit cu mijloace de primă intervenţie pentru a salva un cabalin (cal), căzut într-o fântână.

17.12.2015, ora 11:48 – DEBLOCARE UŞĂ
În municipiul Ploieşti, strada Găgeni, echipajele de pompieri au acţionat pentru deblocarea uşii prin forţare a unui apartament în care se afla o femeie, în vârstă de 84 de ani, declarată decedată.

Echipajele SMURD au intervenit în 26 cazuri de urgenţă medicală. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.