Ana Maxim

Primăria Ploiești a anunțat că va organiza, luna viitoare, un nou concurs pentru postul de manager al Teatrului “Toma Caragiu”. Cei interesați trebuie să își depună dosarele, în vederea înscrierii, la sediul primăriei din Palatul Administrativ, până pe data de 9 decembrie a.c. Proiectele de management depuse de candidați vor fi analizate de o comisie de specialitate până pe data de 21 decembrie, iar interviurile candidaților sunt programate pentru 22 decembrie, ora 13.00. Condițiile generale impuse participanților sunt: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției; vechime în specialitatea studiilor de minimum 2 ani (condiție solicitată de autoritate); vechime în funcție de conducere – minimum un an (condiție solicitată de autoritate). Concursul pentru postul de manager al teatrului din Ploiești, care ar fi trebuit să se desfășoare în luna noiembrie, a fost anulat, dosarele participanților nefiind admise, întrucât aceștia nu îndeplineau una dintre condițiile obligatorii legate de finalizarea studiilor de masterat sau postuniversitare. Reamintim că în 2013 a fost desemnată în funcția de manager, în urma unui concurs, actrița Raluca Nicolescu, însă aceasta și-a dat demisia din motive personale în luna iulie a acestui an.
La Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, concursul pentru funcția de manager organizat de Primăria Ploiești luna aceasta s-a și încheiat. Potrivit informațiilor anunțate luni de către municipalitate, dirijorul Vlad Mateescu a fost declarat admis, cu nota 9.45. Eventualele contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului au putut fi depuse până ieri, 24 noiembrie, la Registratura Primăriei Ploiești.