Ca urmare a activităţilor de monitorizare, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au observat, în cursul zilei de vineri, 2 octombrie 2015, o autospecială aparținând S.C. Apa Nova Ploiești, care părăsea incinta punctului de lucru situat pe strada Rudului, cu pneurile încărcate de noroi.
În consecință, s-a luat măsura sancționării agentului economic cu amendă în valoare de 2500 lei, în conformitate cu prevederile art.5.1, pct. 4 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești, care menționează ca faptă contravențională: „Neasigurarea curățeniei exterioare (pneuri și șenile) a autovehiculelor sau vehiculelor de orice fel, la ieșirea din șantiere, stații de betoane precum și din alte asemenea locuri”.