Alex Călinoiu

Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti şi-a modificat organigrama şi a înfiinţat, în urma unei hotărâri a Consiliului Local, un compartiment intern care va avea atribuţii în domeniul monitorizării transportului public din municipiu. Măsura a fost luată în urma unui control al Curţii de Conturi, care a vizat modul în care Primăria a plătit către operator subvenţia pentru transportul public acordat ploieştenilor.
Noul compartiment înfiinţat la nivelul RASP va avea patru posturi de execuţie şi unul de conducere. Concursul pentru ocuparea posturilor s-a desfăşurat săptămâna trecută. „La concurs s-au prezentat opt candidaţi, pentru ocuparea celor cinci posturi. Am avut două posturi de economişti- care s-au ocupat, unul de şef, care s-a ocupat, şi două de ingineri, pentru care am selectat un singur candidat. Urmează să mai demarăm un concurs, pentru a găsi un angajat şi pentru cel de-al doilea post, am solicitat să fie o persoană cu studii de specialitate în domeniul transporturilor. Oricum, cu patru oameni din cinci, biroul îşi poate începe activitatea”, ne-a declarat, ieri, directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, Radu Brânzei.