Alex Călinoiu

Conducerea Consiliului Judeţean a anunţat finalizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare derulate din fonduri europene la două importante obiective turistice din Prahova. După ce, zilele trecute, a fost făcută recepţia lucrărilor la Muzeul Ceasului din Ploieşti, o delegaţie a CJ Prahova a participat, joi, la recepţia lucrărilor de la Conacul Pană Filipescu, situat în comuna Filipeştii de Târg. Împreună, cele două contracte au avut o valoare de 17,6 milioane de lei, o mare parte din această sumă fiind asigurată de Uniunea Europeană.
La Conacul Pană Filipescu, lucrările au început în ianuarie 2014 şi au vizat restaurarea şi consolidarea imobilului care, în ultimii ani, ajunsese într-o avansată stare de degradare, autorităţile judeţene anunţând, încă de anul trecut, intenţia ca, după finalizarea acestui contract, conacul – aflat pe lista obiectivelor din programul „Drumul Voievozilor” – să găzduiască şi un muzeu de artă brâncovenească.
Inclus în clasa A din lista monumentelor istorice din Prahova, conacul este un monument de arhitectură ridicat la mijlocul secolului XVII, la 1650, de către marele logofăt Pană Filipescu, soţul Mariei Cantacuzino, cea mai mare fiică a postelnicului Constantin Cantacuzino, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean. Construit în stil tradiţional, cu foişor şi coloane, cu parter înalt şi beciuri cu uşi largi, se încadrează perfect în arhitectura epocii, o arhitectură ce se caracterizează prin apariţia stilului brâncovenesc, primul stil arhitectural românesc original, se mai arată în proiectul de restaurare propus la acea vreme de autorităţile prahovene.
Valoarea totală a proiectului de restaurare şi consolidare a edificiului a fost de 13.250.215 de lei, din care contribuţia proprie din bugetul Consiliului Judeţean Prahova a fost de 1,3 milioane de lei.
„Am participat, joi, la recepţia lucrărilor. Au fost unele obiecţii, mai rămân câteva aspecte mărunte de rezolvat, însă acestea vor fi remediate în următoarele zile. Lucrările au decurs bine. Totul depinde, acum, de modul în care vom reuşi să punem în valoare acest obiectiv şi să atragem turiştii. Lângă conac este un teren deţinut de primărie, unde este necesară amenajarea unei parcări pentru autocare”, ne-a declarat Radu Ionescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Punct de atracţie pentru turişti

Două importante obiective turistice din judeţul Prahova urmează să îşi redeschidă porţile pentru public, după finalizarea unor lucrări de anvergură în care au fost implicate. Este vorba despre Muzeul Ceasului din Ploieşti – obiectiv unic în România, care are potenţialul de a atrage, anual, câteva zeci de mii de turişti, şi despre Conacul Pană Filipescu, din Filipeştii de Târg, obiectiv încărcat cu o bogată istorie.
La ambele imobile, Consiliul Judeţean Prahova a derulat, în ultimele luni, lucrări de restaurare şi consolidare, finanţate din fonduri de la Uniunea Europeană. În această săptămână a avut loc recepţia lucrărilor la conacul din Filipeşti, autorităţilor locale rămânându-le sarcina să amenajeze, în vecinătate, o parcare adecvată pentru autocare, pe un teren deţinut de primăria din localitate.
Finalizarea contractului pentru restaurarea conacului din Filipeştii de Târg vine la aproximativ două săptămâni după ce autorităţile judeţene au participat la recepţia lucrărilor de la Muzeul Ceasului. Aici, lucrările au durat aproape doi ani şi au vizat consolidarea clădirii, refacerea instalaţiilor interioare, a faţadei, a tâmplăriei şi pardoselilor şi restaurarea mai multor componente arhitecturale. Valoarea contractului, cu tot cu TVA, a fost de 4.352.955 de lei.
În august 2013, muzeul îşi închisese porţile pentru public, pentru derularea lucrărilor, multe dintre cele 4.000 de obiecte de valoare fiind mutate la Muzeul de Istorie sau expuse, temporar, la diverse muzee din judeţ.
Contactaţi ieri, reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie Prahova – unitate care are în subordine Muzeul Ceasului – au precizat că redeschiderea porţilor pentru public va avea loc abia la începutul anului viitor, conducerea instituţiei precizând că, potrivit normelor în vigoare, nu se pot organiza expoziţii mai devreme de şase luni de la finalizarea lucrărilor interioare.
Muzeul Ceasului din Ploieşti a fost deschis în 1963 şi este singurul obiectiv turistic de acest fel din România, în patrimoniul său aflându-se, în prezent, peste 4.000 de piese care ilustrează evoluţia sistemelor de măsurat timpul din secolele XVI- XIX – de la cadrane solare până la ceasornice mecanice, cutii muzicale şi ceasuri bijuterii – multe dintre ele deţinute de personalităţi ale acelor vremuri.