Florin Tănăsescu

Întrucât nu există om politic care să nu promită că totul va merge ca pe roate, concluzia este că țara se aseamănă unei mașini pornite pe un drum lung, la capătul căruia nu se știe când va ajunge. Iar o dată la patru ani, trebuie să intre în reparații capitale.
Astfel că, deși tot mai multe păreri înclină către ideea că patria ar fi un fel de vacă de muls, marșăm și noi pe ideea că țara se aseamănă cu o mașină pe care trebuie s-o direcționezi astfel încât, vorba lui Mugur Isărescu, în vremurile astea tulburi, nu trebuie să mergi din șanț în șanț, ori din gard în gard.
Repararea mașinii, ca și a onoarei pierdute în anii de comunism, fac parte din intențiile oricărui om politic, indiferent câte clase are sau cum le-a parcurs. În acest context, este bine de știut că se justifică unele erori gramaticale, cum ar fi pomenirea cu nonșalanță de manșalier ori șașiu. Din bagajul oricărui om politic nu trebuie să lipsească, în afară de citația la DNA, cricul. Este unealta pe care o folosesc cei mai mulți de-a lungul unui mandat, după ce ţara e pusă pe butuci în vocabularul clasei politice apărând, astfel, sintagma “moștenirea guvernării anterioare”. În lipsa unei astfel de scule, mașina este împinsă până în primul șanț. Este obligatoriu ca volanul să aibă și dispozitiv de pus pe pilot automat, astfel încât să se autoconducă pe timpul vacanțelor parlamentare ori în ședințe. Dacă are și o rulotă agățată de ea – cu atât mai bine.
Frâna de picior trebuie astfel reglată încât vehiculul să nu se ducă, totuși, de râpă, iar aia de mână – pentru mersul pe teren neted.
Toba nu trebuie să lipsească sub nicio formă, prin intermediul ei fiind trâmbițate și duse până în Parlamentul European succesurile cele mai răsunătoare ale țării. Țeava de eșapament este opțională.
Claxonul este piesa de rezistență a vehiculului, de el depinzând afirmarea personalității unui neam. Cu cât este mai strident și mai agasant – vezi dezbaterile televizate – cu atât mai convingător.
Habitaclul va fi modelat de așa manieră încât să confirme vorba “Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. În loc de animl sălbatic, merge și-un câine care să dea din cap tot timpul, cum era pe vremea anilor anilor ’70-’80.
Firește, țara nu poate fi comparată doar cu o mașină, ea poate fi și o garnitură de tren, o plută sau o căruță cu covilir. În ultimul caz, se poate face un mix reușit între “M-am născut lângă Carpați” și “În căruță m-am născut”.
În rest, vorba ceea: Ce țară frumoasă avem, păcat că este și condusă !