Ansamblul folcloric „Rapsodia Prahovei” al Palatului Copiilor din Ploieşti a obţinut, luna trecută, premiul I la Festivalul Internaţional de Muzică Populară „Mugurelul”, ediţia a XI-a, organizat de Clubul Copiilor Dorohoi. La festival au participat ansambluri folclorice din 20 de judeţe ale României şi din Ucraina, Republica Moldova, Slovacia şi Bulgaria, pe scenă fiind prezenţi peste 250 de copii. Festivalul a avut două secţiuni: secţiunea „Muzică populară”, interpreţii fiind acompaniaţi live de orchestra de muzică populară a Clubului Copiilor Dorohoi, coordonaţi de profesorul Marcel Dupu, directorul acestuia şi secţiunea „Dans popular”. Ansamblul folcloric „Rapsodia Prahovei” este coordonat de profesorul Sorin Petre, cu o bogată activitate artistică şi cu un palmares impresionant la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.