• La Sinaia sunt analizate proiectele în curs de implementare și variantele pentru perioada 2014-2020

Violera Stoica

O jumătate de an este termenul în care autoritățile contractante din județul Prahova care au obținut finanțare prin Programul Operațional Regional trebuie să pună biciul pe firmele câștigătoare ale licitațiilor de lucrări de infrastructură, pentru că nu poate fi făcută nicio dispensă în vederea prelungirii termenelor de finalizare, respectiv 31 decembrie 2015.
Ieri, la Sinaia, s-au întrunit reprezentanții Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional, ședință care a fost prezidată de noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh. Astăzi, vor fi prezentate ultimele variante înainte de aprobarea finală a axelor din Programul Operațional Regional aferent perioadei financiare 2014-2020.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Radu Ionescu, prezent la reuniunea de la Sinaia, ieri au fost analizate și proiectele considerate cu risc, câteva dintre acestea făcând parte din Polul de Creștere Ploiești-Prahova.

Una dintre deciziile luate de Comitetul de Monitorizare al POR, reunit ieri la Sinaia, a fost aprobarea Raportului de Implementare pentru anul 2014 a Programului Operațional Regional 2007-2013, însă au fost prezentate și stadiul actual al Programului, stadiul implementării pe axe și Planul de închidere a POR 2007-2013. În categoria “proiecte de risc” au fost încadrate, conform declarațiilor vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Radu Ionescu, și proiecte din Polul de Creștere Ploiești-Prahova. Polul de Creștere are un grad mic de plăți efectuate, respectiv doar 25%, chiar dacă – fizic – proiectele sunt mult mai avansate. Ceea ce este îngrijorător, iar autoritățile contractante trebuie să rezolve obligatoriu întârzierile de pe unele șantiere, este faptul că patru proiecte au fost considerate cu risc de a nu putea fi încheiate la termenul stabilit,
respectiv 31 decembrie, dată la care se vor putea face ultimele cereri de decontare a cheltuielilor. Astfel, o parte a lucrărilor de reabilitare și modernizare a căii de rulare a tramvaielor, pasajul de la Gara de Vest, Parcul Vest și Hipodromul sunt proiectele din cadrul Polului de Creștere Ploiești-Prahova care au fost considerate cu risc de către participanții la reuniunea de ieri de la Sinaia.
Radu Ionescu, reprezentantul Consiliului Județean Prahova, ne-a declarat că s-a stabilit și un calendar al încheierii programului Operațional Regional 2007-2013, iar astăzi vor fi prezentate axele POR pentru următoarea perioadă, respectiv 2014-2020.
Programul Operațional Regional pentru următoarea etapă financiară se află în ultima fază a procesului de aprobare de către Comisia Europeană, după finalizarea negocierilor tehnice. Programul este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management (AM). Anunțul a fost făcut ieri, la Sinaia, de noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. „Suntem în linie dreaptă cu noul Program Operațional Regional 2014-2020. Practic, negocierile cu Comisia Europeană sunt încheiate și ultimul pas este ca decizia de aprobare să fie emisă. Au fost negocieri destul de complexe, destul de detaliate, pentru că și programul este unul complex. În 2014-2020 avem, pe POR, 11 axe prioritare și un buget de 8,25 miliarde euro”, a declarat Sevil Shhaideh. POR 2014-2020 va finanța proiecte care contribuie la dezvoltarea regională a României din 11 domenii (11 axe prioritare), la care se adaugă axa Asistență Tehnică, destinată bunei funcționări a programului.