Nucile şi seminţele, mâncate după-amiaza, alungă senzaţia de foame şi contribuie astfel la o combatere eficientă a obezităţii, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite ale Americii, informează
dailymail.co.uk. Beneficiile acestor alimente sunt cunoscute de mult timp, iar oamenii de ştiinţă au arătat prin acest studiu că aceste efecte sunt valabile şi asupra copiilor. Gustările de după-amiază, care conţin în special alimente bogate în proteine şi în soia, reduc senzaţia de foame. Ele elimină, totodată, nevoia de a consuma alimente nesănătoase, bogate în grăsimi.
„Studiul nostru a arătat că gustările bogate în proteine, servite după-amiază, îi ajută pe adolescenţi să îşi amelioreze calitatea dietelor lor şi să îşi controleze apetitul”, a declarat Heather Leidy, coordonatorul studiului.
Studiul a fost realizat pe adolescenţi şi tineri de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani.Voluntarii aveau greutăţi corporale normale sau erau supraponderali. Testele au arătat că astfel de gustări au influenţat, în mod pozitiv, performanţele cognitive şi starea de dispoziţie.
Studiul a fost publicat în Journal of Nutrition.